Facebook
Alegerea instructorului auto este o decizie foarte importantă deoarece acesta este persoana alături de care petreci cel puțin 30 de ore, care te învață să conduci și cea alături de care treci în lumea șoferilor.
Ne-am întrebat cursanții la înscriere cum este instructorul perfect pentru ei. Am ajuns la această concluzie:
Instructorul auto perfect trebuie să fie calm. răbdător, amuzant, punctual, dar și serios.
Ne-am gândit să completăm și să detaliem fiecare calitate necesară, astfel încât:
Instructorul trebuie să fie calm și răbdător de fiecare dată când elevul oprește motorul, frânează sau virează brusc, se încadrează greșit sau nu se asigură. Acesta nu trebuie să ridice tonul pentru că elevii se pierd și nu mai pot fi la fel de atenți restul ședinței.
Toată lumea adoră să râdă, de aceea instructorul trebuie să mai distinga atmosfera cu niște glume bune sau făcând haz de necaz din când în când.
Știm cât de enervant este să aștepți pe cineva, de asta trebuie să fie și punctual.
Ca școlarizarea să fie completă și de calitate, instructorul trebuie să fie un bun pedagog și serios, prin aceste calități informațiile sunt ușor de perceput și de pus în aplicare de elevi.
Instructorul trebuie să fie tânăr sau bătrân?
Deseori întâlnim elevi nesiguri, care nu știu dacă instructorii tineri sunt destul de pregătiți pentru a-i pregăti pentru examen, respectiv pentru viața de șofer.
La fel de frecvent întâlnim elevi care nu știu dacă instructorii bătrâni mai au răbdare cu elevii.
Răspunsul corect este că toți instructorii din echipă sunt foarte buni, însă dacă preferi o atmosferă relaxată în care prietenul tău cel mai bun este în dreapta, alege un instructor tânăr, iar dacă preferi o atmosferă mai serioasă și povești din tinerețe, alege un instructor mai în vârstă.
Instructor sau instructoare?
Alege unde te simți mai confortabil. Abilitățile didactice ale acestora nu diferă în funcție de gen. Deci dacă te simți mai bine alături de o instructoare, alege-o! Nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu pregătirea.
Din păcate, indiferent de calitatea instructorului, dacă elevul nu depune efortul de a fi atent și nu respectă indicațiile acestuia, școala de șoferi va deveni un chin, iar obținerea permisului o provocare dificilă.
Școala de șoferi nu este o provocare, ci un proces de formare interactiv și plăcut la școala de șoferi potrivită. (SIGUR LA VOLAN dacă ești din Suceava, Iași sau Botoșani)